Cartea RCR

Secțiunea a 5-a C. Indicatoarele de prioritate

2.1 Cedează trecerea
2.1 "Cedează trecerea" – conducătorul trebuie să cedeze trecerea vehiculelor care se apropie de intersecţie pe drumul ce urmează a fi intersectat, iar în cazul în care indicatorul este însoţit de panoul adiţional 6.15.1 6151 directia drumului cu prioritate sens giratoriu sau 6.15.2 6152 directia drumului cu prioritate sens giratoriu – celor care se apropie pe drumul cu prioritate. În caz de necesitate, el trebuie să oprească la marcajul 1.13.1 1131, iar în lipsa acestuia – înaintea intersecţiei.
2.2 Oprire obligatorie
2.2 "Oprire obligatorie" – este interzisă deplasarea fără a opri la marcajul 1.12 112, iar în lipsa acestuia – la marginea părţii carosabile ce urmează a fi intersectat. Conducătorul trebuie să cedeze trecerea vehiculelor care se apropie de intersecţie pe drumul ce urmează a fi intersectat, iar în cazul în care indicatorul este însoţit de panoul adiţional 6.15.1 6151 directia drumului cu prioritate sens giratoriu sau 6.15.2 6152 directia drumului cu prioritate sens giratoriu – celor care se apropie pe drumul cu prioritate.
2.3 Drum cu prioritate
2.3 "Drum cu prioritate" – acordă conducătorului prioritate în intersecţiile cu circulaţie nedirijată.
2.4 Sfârşitul drumului cu prioritate
2.4 "Sfârşitul drumului cu prioritate".
2.5 Prioritate pentru circulaţia din sens opus
2.5 "Prioritate pentru circulaţia din sens opus" – este interzis accesul pe sectorul de drum îngustat, unde trecerea concomitentă în sensuri opuse a două vehicule este dificilă sau chiar imposibilă. Conducătorul trebuie să cedeze trecerea vehiculelor care vin din sens opus şi se află pe acest sector sau sunt în apropierea lui.
2.6 Prioritate în raport cu circulaţia din sens opus
2.6 "Prioritate în raport cu circulaţia din sens opus" – conducătorul profită de prioritate în trecere pe sectorul de drum îngustat, în raport cu vehiculele care circulă din sens opus.

Particularităţi de utilizare a indicatoarelor de prioritate

🔰Indicatoarele 2.1 2.1 şi 2.2 2.2 se instalează imediat înaintea intersecţiei, iar indicatoarele 2.5 2.5 şi 2.6 2.6 – imediat înaintea sectorului de drum îngustat.

🔰Indicatoarele 2.3 2.3 şi 2.4 2.4 se instalează la începutul şi la sfârşitul drumului cu prioritate. În localităţi, indicatorul 2.3 2.3 trebuie să fie repetat în faţa fiecărei intersecţii.

🔰În afara localităţilor, pe drumurile modernizate sau împietruite, indicatoarele 2.1 2.1 şi 2.2 2.2 sunt precedate de indicatorul 2.1 2.1 însoţit, respectiv, de panourile 6.1.1 611 distanta pana la locul intrarii in vigoare a indicatorului şi 6.1.2 612 distanta pana la locul intrarii in vigoare a indicatorului.

🔰Indicatorul 2.2 2.2 poate fi instalat înaintea trecerilor la nivel cu calea ferată fără bariere. În acest caz conducătorul de vehicul este obligat să oprească la marcajul rutier 1.12 112, iar în lipsa acestuia – în dreptul indicatorului.

🔰În afara localităţilor indicatorul 2.5 2.5 se repetă. Primul se instalează înaintea sectorului de drum îngustat, în asociere cu panoul adiţional 6.1.1 611 distanta pana la locul intrarii in vigoare a indicatorului, pe acelaşi suport cu unul dintre indicatoarele 1.18 (1.18.1 1181 drum ingustat, 1.18.2 1182 drum ingustat, 1.18.3 1183 drum ingustat).

🧠

Ai reținut informația?

Verifică-ți cunoștințele rezolvând testul asociat acestui articol.

Începe Testul →
Indicatoarele de prioritate